Archive | May, 2013

3 accidente într-o singură zi la Tîrgu-Mureş

30 May

accident fortuna
Ziua de astăzi nu a fost una benefică pentru conducătorii auto, deoarece s-au înregistrat nu mai puţin de 3 accidente, iar unul dintre ele s-a soldat din păcate cu moartea unei persoane.
Şirul accidentelor a început la ora 10:50, pe str. Gheorghe Doja, vizavi de Prodcomplex, în acelaşi loc unde în urmă cu doar 2 săptămâni un motociclist s-a stins din viaţă tot din cauza unui accident rutier. Din fericire, accidentul s-a ales doar cu pagube materiale, fiind vorba de o simplă tamponare între un taxi şi un Volkswagen Polo, din cauza faptului că şoferiţa Volkswagenului nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de taxi.
Apoi, următorul accident a avut loc la ora 18:00, în cartierul Tudor, foarte aproape de interesecţia de la Fortuna. În accident au fost implicate un autobus de transport local şi un Volkswagen Passat (vezi foto), fiind vorba doar de daune materiale.
Al treilea accident şi cel mai tragic s-a soldat cu moartea unei persoane. Acesta a avut loc pe calea ferată, situată pe str. Nordului, unde şoferul automobilului implicat în accident nu a observat venirea trenului, acesta lovind maşina din plin. Şoferul era un tânăr de doar 19 ani, care chiar astăzi absolvise liceul, pregătindu-se de o nouă viaţă.

Eveniment caritabil cu ocazia Zilelor Tîrgumureşene

30 May

eveniment caritabil
Începând de azi, de la ora 17:00 şi până duminică seara, 2 iunie, în Parcul Municipal se vor afla mai multe standuri, ale celor de la Candy Land, unde vei putea găsi ,,preparate delicios de arătoase”, conform spuselor organizatorilor.
Evenimentul este organizat cu sprijinul clubului Rotary din Tîrgu-Mureş, în parteneriat cu Hotel Concordia, fiind unul caritabil. În acest sens, organizatorii afirmă: ,,Cu banii strânşi în urma donațiilor ne-am propus să ajutăm Secția de Neonatologie cu cele necesare pentru îngrijirea copiilor abandonați.”
La standuri vei găsi: dulciuri (brioşe, acadele, îngheţată, clătite americane), preparate calde (gulaş unguresc, hot dog, mici, cartofi prăjiţi), precum şi răcoritoare.

Diana Aldea

Câştigătorii Miss şi Mister Tîrgu-Mureş 2013

28 May

miss si mister tg mures 2013
În cursul zilei de ieri a avut loc cea de-a XVII-a ediţie a spectacolului ,,Miss şi Mister Tîrgu-Mureş”, ce se desfăşoară anual de zilele tîrgumureşene. Andreea Sfîriac şi Rareş On s-au ales cu coroniţa (vezi foto), fiind desemnaţi cei mai frumoşi tîrgumureşeni. Pe locul 2 s-au situat Bianca Florea şi Silviu Vas, iar pe locul 3 Diana Hosu şi Andrei Cheţan. Miss şi Mister Popularitate au fost desemnaţi Denisa Dascăl şi Bogdan Cherteş.
Pe lângă onoarea de a ocupa aceste locuri, concurenţii au primit şi premii în bani, constând în 3.500 de lei pentru locul I, 2.500 de lei pentru locul II, 2.000 de lei pentru locul III.

Diana Aldea

Elevii mureşeni fac greva japoneză

27 May

greva japoneza
Elevii navetişti din judeţ nu şi-au mai primit de aproape un an deconturile pe abonamentele de transport în comun, fapt pentru care astăzi s-au decis să intre în greva japoneză, încercând astfel să tragă un semnal de alarmă asupra situaţiei dificile în care se află.

Răzvan Azamfirei, preşedintele consiliului judeţean al elevilor din Mureş, a declarat în cursul zilei de astăzi că elevii mureşeni sunt solidari cu elevii navetişti, fapt pentru care aproximativ 150 dintre aceştia, aparţinând tuturor liceelor din judeţ au intrat: ,,în greva japoneză pentru a ne semnala dezacordul faţă de situaţia actuală.” Tot acesta a afirmat că elevii vor rămâne în grevă până la rezolvarea problemei, urmând ca mâine, 28 mai, începând cu ora 15:00, elevii să se adune în faţa Palatului Administrativ, situat pe str. Primăriei, nr. 2, cu scopul de a protesta faţă de această problemă.

Inspectorul şcolar general, Ştefan Someşan, a afirmat cu referire la această problemă: ,,Situaţia este cunoscută la nivel naţional, inclusiv la nivelul Guvernului şi s-a ajuns în această situaţie având în vedere faptul că operatorii de transport au mărit nejustificat de mult, în ultimele 18 luni, costurile de transport pe traseele licitate. În această situaţie ministerul are în prezent circa 180 de milioane de ron datorie pe această componentă”, adăugând că este dreptul legal al elevilor de a protesta împotriva acestei probleme şi precizând că inspectoratul şcolar judeţean Mureş nu are nicio implicaţie în această problemă.

Fosta ministră a învăţământului, Ecaterina Andronescu, care a fost prezentă vineri, 24 mai, la Tîrgu-Mureş a declarat cu referire la acest subiect că este unul delicat, dar că: ,,Ministerul, din câte ştiu eu, este aproape de rezolvarea subiectului.”

O situaţie similară are loc şi în Covasna, unde aproape 2000 de elevi se află în grevă japoneză din data de 21 mai, problema fiind aceeaşi, şi anume: ministrul educaţiei nu le-a decontat banii pentru abonamente din luna octombrie a anului trecut.

Diana Aldea

1 iunie cu Dan Finţescu şi dj Olix

27 May

kiss fm sighisoara
Ziua de 1 iunie este celebrată de clubul Aristocrat din Sighişoara, avându-i la platane pe dj Olix şi MC Dan Finţescu, aparţinând partydului Kiss FM, care te vor încânta cu cele mai tari hituri româneşti şi nu numai. Evenimentul va începe la ora 23:00, iar preţul unui bilet este de 10 lei. Rezervări se pot face la numărul 0265 777 999.
Dj Olix, pe numele său real, Oliver Stănescu şi Dan Finţescu se cunosc din anul 2007, an în care a luat naştere partydul Kiss FM, moment la care fiecare avea legături cu domeniul muzical. Chiar Dan Finţescu afirmă pe blogul său personal în ceea ce priveşte muzica: ,,Muzica face parte din viaţa mea. Într-un fel sau altul, am avut mereu legatură cu muzica. De pe la 12 ani, când mă visam artist.”
Aşadar, fie că te consideri copil sau nu, clubul Aristocrat din Sighişoara îţi oferă ocazia de a sărbători ziua de 1 iunie, cu multă muzică şi distracţie.

Diana Aldea

Un nou show de stand-up comedy la Tîrgu-Mureş

25 May

costel deko
Duminică, 2 iunie, începând cu ora 21:00, Costel, moldoveanul din trupa Deko Cafe, vine la Tîrgu-Mureş, mai exact în cafeneaua Zone-X, situată în complexul Dacia din cartierul Tudor, cu scopul de a susţine un show de stand-up comedy. Preţul unui bilet va fi de 20 de lei, iar rezervări se pot face la numărul 0753 028 826.
Costel este din Bacău și a renunțat la facultatea de automatică în favoarea celei de teatru. S-a făcut actor și nu s-a mai uitat în urmă. În prezent el face parte din „Sfânta Treime a stand-upului românesc” şi are la activ 9 ani de experienţă, fiind din 2004 în trupa Deko Cafe. Simte când publicul nu e cu el sau când râde prea tare la lucruri puțin amuzante. Vine cu o energie extraordinară pe scenă și este un povestitor extraordinar.

Diana Aldea

Dezbatere asupra regionalizării la Tîrgu-Mureş

24 May

regionalizare
În dimineaţa acestei zile, Universitatea Petru Maior a fost gazda conferinţei ştiinţifice ,,Regionalizarea României – între tradiţie şi model european”, în cadrul căreia invitaţi de marcă şi-au prezentat părerea în ceea ce privesc avantajele şi dezavantajele unei posibile regionalizări a ţării noastre. Prezenţi la dezbatere au fost şi vicepremierul României, Liviu Dragnea, ministrul apărării, Mircea Duşa, fosta ministră a învăţământului, Ecaterina Andronescu, prezentatoarea TV, Monica Ghiurco, Înalt Preasfinţitul părinte Sălăjean, precum şi alte nume sonore din domeniul politic şi istoric.

Profesorul Dinu Giurescu doreşte denumiri istorice ale regiunilor

Primul care a luat cuvântul a fost profesorul Dinu Giurescu, care deşi nu a putut fi prezent la dezbatere, s-a adresat auditoriului prin intermediul unui material audio-video. Acesta afirma cu privire la posibilele regiuni: ,,S-a vehiculat o idee fericită, după părerea mea, să li se dea denumiri istorice. E foarte bine dacă se procedează aşa fiindcă m-am uitat pe o hartă oficială a microregiunilor şi am văzut că Franţa, Italia, Germania, Austria, Cehia, Slovacia toate păstrează denumiri istorice, care au rezonanţă”, dând ca exemple: Toscana, Lombardia, Veneţia, Bavaria de Sud, Stuttgart, Hamburg. De asemenea, acesta a precizat că foarte utilă ar fi transformarea oraşelor în ,,centre pe domenii: un centru politico-administrativ, unul cultural şi unul economic”, oferind ca exemplu pentru regiunea Dobrogei: ,,Constanţa ca şi centru economic, dar şi Brăila şi Galaţi ca centre politice şi culturale.”

Profesorul Lucian Chiriac consideră că societatea românească are mult prea multe lipsuri pentru ca regionalizarea să fie posibilă

Apoi, a urmat profesorul Lucian Chiriac, care a început spunând că vorbind cu colegii săi de la universitatea maghiară din Miskolc a aflat că aceştia nu îşi pun problema regionalizării. De asemenea, discutând cu una dintre cele mai cunoscute profesoare de drept din Franţa, acesta a aflat că ,,rodul regionalizării Franţei a fost un eşec”, adăugând: ,,de aici am să vă mai spun o ultimă concluzie, care am avut-o în urmă cu o săptămână, în discuţie cu profesorii de la universitatea Sapienza din Roma: discutând despre aceeaşi problemă, eu am spus că am să intru în categoria euroscepticilor şi ei m-au corectat şi mi-au spus nu, sunteţi un eurorealist”, arătându-ne astfel că el nu prea are încredere în ideea regionalizării. Acesta a precizat că pentru ca instituirea regionalizării să fie posibilă este necesar consimţământul tuturor, înşiruind apoi o listă a lipsurilor acestei societăţi: ,,lipseşte transparenţa, nu ştim ce se doreşte, nu ştim cum se doreşte, se vorbeşte de capitale, se vorbeşte de împărţiri între anumite localităţi; nu cunosc criteriile care stau la baza unei astfel de cerinţe […] lipseşte comunicarea, dialogul, lipseşte argumentarea ştiinţifică, vederile istorice, economice, sociale, nu avem nevoie de criterii politice şi subliniez acest lucru: în regionalizare, dacă vreţi s-o avem, nu avem nevoie de criterii politice […] lipseşte previziunea.”

Profesorul Radu Baltasiu consideră că regionalizarea conduce la ,,suferinţa” statului

Profesorul Chiriac a fost urmat de profesorul Radu Baltasiu de la Academia Română. Acesta a arătat faptul că statele având experienţa regionalizării nu o duc tocmai bine, afirmând: ,,Spania, care are experienţa regionalizării foarte veche este în cea mai mare suferinţă. De asemenea, sudul Italiei, ba mai mult Italia nici nu şi-a trimis niciodată statistici la eurostat. România, Polonia sunt relativ uniforme, deci facem regionalizare în raport cu ce problemă?” În ceea ce priveşte regionalizarea României acesta este de părere că ,,va apărea un nou strat birocratic în România, iar lipsa unei doctrine politice care să justifice acest lucru este iarăşi îngrijorătoare”, adăugând că: ,,în momentul de faţă regionalizarea României mi se pare ceva suplimentar. Nu este o prioritate.”

Profesorul Corneliu Sigmirean este de părere că orice proiect ce ignoră istoria este sortit eşecului

Profesorul Corneliu Sigmirean a continuat dezbaterea pe acestă temă, implicând în această discuţie multe elemente istorice, afirmând: ,,pentru mulţi dintre noi regionalizarea este o prioritate, pentru că din anul 2014 începe o nouă predicţie în planul proiectelor europene şi guvernul României a considerat că trecerea la o nouă formulă, la aplicarea principiului suzeranităţii, reprezintă o nouă şansă pentru România.” Acesta a făcut referire la legea 151 din 1984, care propunea împărţirea României în 8 regiuni, afirmând că ,,acea lege a fost un eşec, pentru că s-au creat regiuni după criterii strict statistice, ignorându-se criteriile istorice, culturale, geografice şi economice şi spun că a fost un eşec şi denumirea lor, regiunea centru 7 nu spune absolut nimic, a fost un eşec pentru că România, iată, în ianuarie 2013 a reuşit să acceseze doar 10% din fondurile federale”, adăugând că: ,,în general, consider că orice proiect care ignoră istoria, tradiţia, cultura este sortit eşecului.” Acesta a concluzionat: ,,probabil că o organizare administrativă a României în regiunile istorice Oltenia, Banat, Maramureş, Transilvania, Muntenia, Dobrogea sau Moldova ar putea să fie o formulă, dar orice formulă de regionalizare fără transfer de autoritate la centru spre regiuni cred că este superfluă” şi că nu ar avea nimic împotriva regionalizării, atâta timp cât se respectă ideile menţionate mai sus.

Profesorul Georgescu de la Sfântu Gheorghe analizează opiniile maghiare şi cele româneşti cu privire la regionalizare

Profesorul Georgescu de la Sfântu Gheorghe a prezentat auditoriului anumite cercetări efectuate în judeţele Harghita şi Covasna, în perioada ianuarie 2012 – aprilie 2013, din care ,,rezultă că problematica regionalizării şi a reorganizării administrativ-teritoriale a României este o temă prezentă constant în paginile ziarelor”, arătând că presa maghiară acordă o mai mare importanţă acestui subiect. Acesta a reunit opiniile maghiare şi cele româneşti, ajungând la concluzia că: ,,varianta înfiinţării unei regiuni formată din actualele judeţe Covasna, Harghita şi Mureş prin abordarea priorităţii criteriului etnic nu este obţinută de niciun partid politic ori formaţiune românească şi nici de către specialiştii din mediul academic românesc, cu excepţia doamnei Smaranda Enache, de la conducerea Ligii ProEuropa şi a domnului Dorin Florea.” Apoi, arată că 40% dintre maghiari ar fi de acord cu formarea unei asemenea regiuni, formată din Mureş, Covasna şi Harghita şi chiar Bistriţa-Năsăud sau Braşov, în timp ce doar 6% dintre români au susţinut această variantă. Acesta continuă: ,,în presa maghiară din judeţele Covasna şi Harghita tema regionalizării este strâns legată de cea a autonomiei etnice a aşa-numitului Ţinut Secuiesc.” În final, fiind întrebat dacă este de acord cu regionalizarea, domnul Georgescu a răspuns: ,,dacă e musai, cu plăcere, dar nu oricum.”

Diana Aldea