Archive | July, 2013

Mureşeanul Sorin Ţerbea a decedat astăzi

29 Jul

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În urmă cu o oră, elicopterul omului de afaceri mureşean, Sorin Ţerbea, s-a prăbuşit într-un lac din localitatea Tăureni, aflată la 45 de kilometri de Tîrgu-Mureş. Din nefericire, acest accident a dus la moartea omului de afaceri şi a încă 4 persoane, originare din Germania, aflate în Mureş pentru afaceri.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Gagyi Mihai, din cele 6 persoane aflate în elicopter, doar una a reuşit să fie salvată, fiind vorba de o femeie. Aceasta a fost transportată de urgenţă la spital, starea ei fiind stabilă, reuşind să scape cu doar câteva zgârieturi.

Diana Aldea

Advertisements

Trap şi zăpăceală în Records Cafe

29 Jul

trap

Pentru ziua de vineri, 2 august, cei de la Records Cafe au pregătit o nouă petrecere, intitulată ,,Trap şi zăpăceală”,  cu care vor face, cu siguranţă, deliciul participanţilor, deoarece genul de muzică trap este foarte rar abordat la petrecerile din Tîrgu-Mureş. Petrecerea va începe la ora 22:00, iar preţul unui bilet este de doar 5 lei.

Cei 3 dj care vor întreţine atmosfera sunt: dj Dex, care mixează genurile hip-hop, funk, jazz, electro şi de asemenea, creează muzică şi prin combinarea celor 4 genuri amintite, dj Syl, care îmbină şi el mai multe stiluri şi, nu în ultimul rând, tîrgumureşeanul Sauce, denumit ,,exod al tiparelor muzicale”, care abordează toate stilurile muzicale de la oldies până în prezent.

Muzica trap a apărut la începutul anilor 2000 pe continentul american, reprezentând un amestec al genurilor hip-hop şi electro. Printre rapperii care au introdus şi promovat acest gen muzical se numără UGK, Three 6 Mafia, T.I., Young Jeezy, pe partea de rap şi Baauer, Flosstradamus sau Diplo, pe partea de electro.

Diana Aldea

Concert Paraziţii în Sighişoara

26 Jul

parazitii

Probabil cea mai cunoscută şi iubită trupă de hip-hop din România, Paraziţii, vine în Sighişoara, pentru a încinge atmosfera în Aristocrat Society Club. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 august, începând cu ora 23:00, iar preţul unui bilet este de 20 de lei. Rezervările se fac din timp la numărul de telefon 0265.777.999.

Cei trei ,,paraziţi” – Cheloo, Ombladon, FreakaDadisk – cântă în această formulă de 14 ani, trupa având însă o vechime de 19 ani. În ciuda limbajului folosit în majoritatea pieselor, Paraziţii au ajuns cu uşurinţă în topul preferinţelor a mulţi tineri, iar cele 17 albume semnate Paraziţii au avut parte de vânzări mari, cel mai bine vândut album fiind ,,Irefutabil”, apărut în noiembrie 2002, cu peste 140.000 de unităţi vândute. Despre acest album, Ombladon afirmă că: ,,E un album mai greu decât celelalte. De fapt, este vocea poporului.” În cadrul aceluiaşi interviu dat de Paraziţii pentru MTV, Ombladon este de părere că aceleaşi lucruri pe care ei le cântă le gândesc 80% dintre români. De asemenea, piese precum ,,Violent” sau ,,Praf” au ocupat primul loc în ,,MTV Top 40”.

Având în vedere că majoritatea pieselor actuale de top sunt house şi fiind întrebat ce părere are despre această muzică, Ombladon a declarat pentru revista Playboy: ,,E o tobă combinată cu ţiuială şi atât. Peste zece ani, o să ascultăm linişte, cred. O să şi dansăm pe linişte.” Totuşi, nici despre hip-hop-ul ce se cântă acum, cei 3 nu au o părere atât de bună: ,,Nu prea se mai face hip-hop nici afară, toţi sunt pe autotune.”

Mai multe cuvinte ar fi de prisos, Paraziţii sunt Paraziţii şi nimic mai mult. Pregăteşte-te, aşadar, pentru un show nebun, cum doar Paraziţii ştiu să facă şi mergi să îi asculţi şi să îi vezi faţă în faţă pe cei mai buni băieţi răi.

Diana Aldea

Petrecere la piscină, pe timp de zi

25 Jul

pool party

Sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 12:00, în curtea hotelului Black Lord, va avea loc o nouă petrecere la piscină, la care intrarea va fi de 10 lei. Pe pagina de facebook organizatorii precizează faptul că participanţii la eveniment ,,îşi vor arăta costumele de baie care mai de care mai colorate şi unice şi, de asemenea, îşi vor demonstra calităţile de înotători şi dansatori pentru că, desigur, se va lăsa cu distracţie!”

Muzica va fi asigurată de Lucian C. din echipa ,,Mixmobiledeejay”.

Diana Aldea

Interviu cu Thomas Pcz

24 Jul

thomas pcz
Thomas Pcz, pe numele său real Thomas Axinte, este un dj tîrgumureşean în vârstă de 20 de ani, mereu prezent la petreceri şi gata să binedispună lumea cu muzica sa, care cuprinde genurile deep house, tech house, techno, progressive house. Din dorinţa de a oferi publicului muzică de calitate şi, în acelaşi timp, de a ridica oraşul la alt nivel, în ceea ce priveşte viaţa de noapte, acesta a decis să deschidă şi o cafenea, intitulată ,,Records Café”, situată pe str. Revoluţiei. În rândurile de mai jos poţi afla mai multe lucruri despre Thomas şi despre pasiunea sa de a mixa, dar şi despre cafeneaua sa, Records:

Reporter: Bună, Thomas! Povesteşte-ne cum a început experienţa ta ca dj.
Thomas: Bună, pasiunea pentru muzică, în familia mea, a început din anii ’80 pe când tatăl meu se ocupa de înregistrat casete de muzică, iar apoi în anii ’90 a început să lucreze la Radio Uniplus, să mixeze în cluburi din oraş, precum Club Jo & Cuba, iar apoi a avut funcţia de Director Muzical la Mix FM având şi firma de DJ MixMobileDJ între timp, începând cu anul 2004. În concluzie, muzica s-a ‘învârtit’ în jurul meu de când m-am născut , iar de 3 ani şi un pic am intrat şi eu în acest domeniu cu ajutorul tatălui meu.

Rep.: În prezent eşti student la o facultate ce se axează pe comunicare. Doreşti să continui în această direcţie sau preferi să îţi dezvolţi pasiunea pe care o ai pentru muzică?
Thomas: Doresc să continui cu facultatea până la terminarea acesteia, dar să mă ocup şi de muzică în acelaşi timp. Sincer, pe viitor, eu am planuri să îmi dezvolt pasiunea pentru muzică cât mai mult, dar în acelaşi timp să lucrez şi în mass-media, deoarece eu studiez momentan profilul de Jurnalism.

Rep.: Ce dj admiri, atât din ţară cât şi din străinătate?
Thomas: Sincer, din ţară nu admir cam nici un DJ, dar pot spune că îmi plac deoarece au tot timpul un set bun şi ştiu să distreze lumea, oricât de numeroasă ar fi ea. Aceştia fiind DJ Sauce, SHVR & DJ Marika. Mă bucură faptul că Sauce & Shiver sunt din Mureş. Din străinătate preferaţii mei sunt Luciano, Gessafelstein, David Gtronic, Davide Squillace, CJ Stone, Avicii, Hardwell and the list goes on..

Rep.: Apropo de dj români, ce părere ai despre aceştia şi de modul în care ei fac muzică, în comparaţie cu cei străini?
Thomas: Majoritatea DJ-ilor români fac prostituţie muzicală, în opinia mea. Adică vezi DJ care au muzică foarte bună, dar ei în loc să se axeze pe genul muzical preferat lor, ei pun muzică comercială prin cluburi pentru 100 de lei. Sunt DJ cărora doar muzica comercială le place şi din acel gen vor să facă carieră, de ei nu am ce să comentez, fiecare cu ce îi place.

Rep.: La ce festival visezi să participi în calitate de dj?
Thomas: Sincer, nu visez să particip nicăieri, dar mi-aş dori să pun muzică la Electric Castle din România, în rest unde aş vrea e cam mult :).

Rep.: În ceea ce priveşte cafeneaua Records, cum ţi-a venit ideea de a o înfiinţa? Nu ţi-a fost teamă la început de un posibil eşec?
Thomas: Păi au fost mai multe discuţii la început, mai multe idei, dar până la urmă am ieşit la „o cafea” cu cei doi asociaţi ai mei şi ne-am gândit să facem o cafenea bazată pe muzică, doar cu muzică undeground (petreceri), deoarece aşa ceva nu cred că mai există în Tîrgu-Mureş, având în vedere ultimele localuri care s-au închis în ultimul timp..

Rep.: Acum, la o lună de când ai înfiinţat cafeneaua Records, consideri acest proiect un eşec sau un succes?
Thomas: Momentan e un succes şi sincer cred că aşa şi va rămâne având în vedere planurile pentru viitor.

Rep.: Ce planuri de viitor ai în ceea ce priveşte această cafenea?
Thomas: Pe timp de zi ne gândim să aducem chestii noi în Tîrgu-Mureş, iar pe timp de noapte, adică petreceri, ne gândim să aducem artişti renumiţi din România, cât şi din străinătate începand cu luna august.

Rep.: Cum ai promova în câteva cuvinte cafeneaua Records?
Thomas: Best place to have a good time.

Rep.: După ce motto te ghidezi în viaţă?
Thomas: Do the best. Be the best. Being second is not motivating.

Rep.: Un mesaj pentru cititori?
Thomas: ,,Music is the art of thinking with sounds.”

Pentru a fi la curent cu ultimele sale remixuri, accesează pagina: http://www.soundcloud.com/pacwarz.

Diana Aldea

Progressive records party

24 Jul

records

Sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 22:00, cafeneaua Records pregăteşte o nouă petrecere, intitulată ,,Progressive records”. Spre deosebire de celelalte petreceri desfăşurate aici, acest eveniment este destinat atât minorilor, cât şi persoanelor având vârste peste 18 ani. Preţul unui bilet este de 5 lei.
La platane se vor afla 2 dj tîrgumureşeni: Thomas Pcz (vezi aici interviu) şi Dennis Hidden (vezi aici interviu), acesta din urmă afirmând că va mixa ,,foarte multe genuri de muzică, de la Electro până la Hip-Hop.”

Diana Aldea

Petrecere cu 4 dj în Records Cafe

22 Jul

180
Vineri, 26 iulie, Records Cafe pregăteşte o nouă petrecere, cu care organizatorii speră să facă ,,deliciul ascultătorilor de muzică de calitate”, după cum chiar ei afirmă. Petrecerea va începe la ora 22:00, iar preţul unui bilet este de 10 lei, cu precizarea: ,,Vânzarea biletelor se va face exclusiv presale, deci nu se vor găsi bilete la intrare. Pentru a procura un bilet lasă un mesaj paginii 180 cu numele complet si numărul de telefon.” Evenimentul este dedicat, în principal, celor ce au împlinit 18 ani, însă sunt oferite spre vânzare şi 15 bilete pentru cei cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.
Cei 4 dj ce vor încinge atmosfera sunt: Scopter (deep house), Addo (house), Wrk (dubstep) şi Statistics (dubstep).

Diana Aldea